Oenologia, drumul vinului de la ciorchine, până în pahar

Aromatul fruct al viţei-de-vie a fost descoperit din vremuri foarte îndepărtate, oamenii încercând permanent să afle  cele mai bune tehnici de prelucrare a ciorchinelui de strugure, astfel încât să obţină o băutură cât mai pură şi cu un nivel ridicat de calitate. Pe lângă gustul special al licorii rubinii, un dulce aspru care răsfaţă simţurile, oamenii au descoperit de-a lungul vremurilor şi o serie de beneficii pe care vinul, consumat cu moderaţie, le poate aduce organismului. Pe de altă parte, vinul a avut şi are un rol important într-o serie de ritualuri, astfel că devine o băutură şi cu o mare semnificaţie spirituală.

Continuă să citești Oenologia, drumul vinului de la ciorchine, până în pahar